colegiul asperger

*
apoi o să-mi fie frică și
frica o să se întindă ca o peliculă de petrol
și inima mea un pescăruș cu aripile năclăite
cu care numai mâini aseptice
mirosind a latex și a pulberi
se pot juca de-a salvarea

*
vocea slabă
moale ca siliconul
vocea care-ți iese dintre buze
când vorbești cu copiii
și-n creierul tău gândul că zborul e încet și
schelele
nu ca-ntr-o îmbrățișare de care nu ai nevoie
o indecență ca atâtea altele
o să te împiedice
până într-o zi când n-or să mai fie acolo
și-atunci asfaltul o să fie un cer răsturnat
și nu mai mult de două secunde
o să râzi
un hohot scurt
o gâfâială satisfăcută
un râs ascuțit și adevărat
ca două așchii de silex
sub greutatea unui ghețar

de care n-o să-ți fie rușine