Fotografia mea
În 2006, la Editura Vinea, a apărut „sevraj”, primul meu volum de poezie. La aceeași editură, în noiembrie 2010, am publicat „poker face” (poezie).

marți, 12 iulie 2011

De joi, la Bistrița

Programul festivalului
JOI, 14 IULIE la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
18:30 – 19:00 Deschiderea festivalului şi prezentarea invitaţilor;
19:00 – 21:30 LANSARE DE CARTE: Dinu Flămând – În amonte/En amonte, poeme, ediţie bilingvă, editura Charmides 2011;
LECTURI: Dinu Flămând, Andra Rotaru, Anatol Grosu, Svetlana Cârstean, Emilian Galaicu-Păun;
RECITAL DE MUZICĂ CONTEMPORANĂ susținut de Daniela Păcurar – soprană, Vera Negreanu – pian, Mircea Neamţ – trombon, Ioan Dărăban – percuţie; în program: lucrări de muzică contemporană compuse de Ionică Pop;
VINERI, 15 IULIE
11:00 – 13:00 Atelier de scriere la Ceainăria librăriei Casa Cărţii „N. Steinhardt” Bistriţa
moderatori: Rita Chirian, Radu Vancu;
17:00 – 18:30 DIALOG: Emil Brumaru, Emilian Galaicu-Păun, Ion Mureşan, Dinu Flămând
la Plan B Club Café Bistriţa, moderator: Radu Vancu;
19:00 – 21:30, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa LANSĂRI DE CARTE: Ştefan Manasia – Motocicleta de lemn, poeme, Editura Charmides, 2011; Bogdan Coşa – Poker, roman, editura Cartea Românească, 2011;
LECTURI: Ştefan Manasia, Ana Donţu, Bogdan Coşa, Claudiu Komartin, Ion Mureşan;
RECITAL CAMERAL susținut de Antal Szalai – vioară (Ungaria); Jozsef Balogh – pian (Ungaria); în program: lucrări de Brahms, Debussy, Bartok, Prokofiev;
SÂMBĂTĂ, 16 IULIE
11:00 – 13:00 Salonul cărţilor de poezie la Galeria Lina, în incinta Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa. Întâlnire cu reprezentanţii editurilor: Claudia Fitcoschi – Cartea Românească şi Polirom; Un Cristian – casa de pariuri literare; Claudiu Komartin – Casa de Editură Max Blecher; Cosmin Perţa – Tracus Arte; Svetlana Cârstean – Pandora M; Robert Şerban – Brumar, Gavril Ţărmure – Charmides, Emilian Galaicu-Păun – Cartier;
17:30 – 20:00, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa;
LANSARE DE CARTE: Cosmin Perţa – Fără titlu, editura Paralela 45, 2011;
LECTURI: Cosmin Perţa, Rita Chirian, Robert Şerban, Emil Brumaru;
RECITAL CAMERAL susținut de Aurelian-Octav Popa – clarinet, Sanda Popa – violă; în program: lucrări de muzică contemporană românească;
DUMINICĂ, 17 IULIE
12:00 – 13:30 Ediţia XLIII a Clubului de lectură Institutul Blecher la Plan B Club Café Bistriţa,
moderator: Claudiu Komartin.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu